Bia și Andrei, în primul rând sunt prieteni dragi mie urmând ca apoi să devină personajele principale dintr-un basm în care eu mi-am adus aportul relatând pe scurt șirul evenimentelor.
Ei sunt frumoși, figurile lor exprimă drăgălășenie și sinceritate, sunt îndrăgiți de cei din jur( lucruri ce evident reies și din clipul lor) și au avut parte de ceea ce pentru ei a fost nuntă pe sufletul lor. Locația evenimentului a fost una în aer liber, atât cununia civilă și religioasă, cât și partea de petrecere, toate acestea înconjurați de natură în vecinătatea unui castel.
Prietenii și familia au fost extrem de dinamici, membrii formației ce au întreținut atmosfera dinamici și ei, dj-ul și el la rândul lui a făcut încât invitații să-și testeze toată energia, și astefel cântând, dansând și în cazul meu surpranzând amintiri, ne-a prins dimineața.
Lari și Căli... Ne-am cunoscut cu prilejul organizării nunții lor, eu fiind cel ce urma să le filmez evenimentul, ca mai apoi, mai ales după vizita noastră(echipă video) în Germania(ei locuind acolo), cu prilejul ședinței trash the dress, să devenim prieteni.
Nunta a fost una plină de contrast....emoție puternică, multă voie bună, eleganța miresei, adidașii colorați ai mirelui, verdele naturii de care au fost înconjurați. Trash the dress le-a cuprins pe toate: interviu( în care mîrîi relatează povestea lor, cum s-au cunoscut și ce i-a adus împreună), natura din plin, momente romantice, relaxare, frumusețea unui mic oraș german scoasă în evidență de vizita unor miri care nu puteau trece neobservați ,distracție și la final... multă culoare :).
Oameni frumoși, care se completează reciproc, cu fețe expresive, ce au avut parte de o nuntă superbă.
C.U.I. 39375871, Nr. de înregistrare
a Registrului Comerțului; J40/7080/2018
contact@madvideo.ro
office@madvideo.eu
București, sector 3
Dudești Pantelimon 44